Alarma în Brașov: Apa pârâului Graft a ajuns în rețeaua de canalizare!
În ultimele zile, s-a observat că pârâul Graft nu mai curge prin albia sa din zona După Ziduri. În această dimineață, echipele Primăriei Brașov, ale Sistemului de Gospodărire a Apelor și ale Companiei Apa s-au deplasat la fața locului pentru a evalua situația și a readuce pârâul pe cursul său natural.
În prima etapă, un angajat al Primăriei Brașov, din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, alături de un reprezentant al Companiei Apa, au intrat în zona canalului acoperit, echipați cu tuburi de oxigen, pentru a investiga ceea ce blochează scurgerea apei în albie.
Investigațiile au relevat că apa din Graft se scurge complet în sistemul de canalizare din cauza deteriorării unei plăci care separă cele două canale. După desfacerea infrastructurii străzii, problema a fost confirmată: placa de lemn care separa canalul Graft de sistemul de canalizare a cedat, iar apa din pârâu, fiind și blocată de aluviunile aduse, se scurge în sistemul de canalizare.
„Din cauza aluviunilor și a multor obiecte aduse de la Pietrele lui Solomon, s-a blocat această încrucișare. Pârâul Graft nu mai urmează cursul normal și a fost necesar să intervenim, să desfacem această pardoseală, să evacuăm tot ce este aici, inclusiv pietriș, moloz și aluviuni, și să reconfigurăm cursul de apă, așa cum este normal. În câteva zile, vom reconfigura și vom curăța absolut tot”, a declarat un oficial implicat în operațiune.