Accident rutier cu trei victime între Brașov și Tărlungeni!
Trei persoane primesc îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc astăzi, în jurul orelor 10:30, între localitățile Brașov și Tărlungeni.
„În acest moment, traficul rutier se desfășoară alternativ pe DJ 103A, între localitățile Tărlungeni și Brașov, ca urmare a producerii unui accident de circulație. În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, trei persoane beneficiază de îngrijiri de specialitate.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
La locul accidentului au fost direcționate echipaje de poliție pentru a efectua cercetări, în scopul clarificării împrejurărilor și stabilirii cauzei care a dus la producerea incidentului.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri. Circulația va fi reluată în întregime după finalizarea cercetărilor și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.