În cadrul unei ședințe programate pentru data de 9 iulie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va analiza mai multe propuneri de modificare a conducerii instanțelor din Brăila. Printre acestea se numără delegarea judecătorului Jercan Florin-Cristinel ca președinte al Judecătoriei Brăila, un magistrat tânăr apreciat de colegii săi pentru potențialul său.
De asemenea, se va discuta și propunerea de delegare a judecătorului Burcă Florentina Valentina în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Brăila. Totodată, judecătorul Boroș Bogdan Vlad ar putea deveni președinte al Secției civile a aceleași instanțe.
Un alt punct pe ordinea de zi va fi prelungirea delegării judecătorului Bunea Nicoleta în funcția de președinte al Judecătoriei Făurei.
La mijlocul lunii iunie, judecătoarea Voinea Geanina Elena a fost delegată ca președinte al Tribunalului Brăila, începând cu 19 august, pentru o perioadă de până la șase luni, până la ocuparea funcției prin concurs sau examen.
De asemenea, judecătoarea Boldeanu Andreea Anca a avut delegarea prelungită în funcția de președinte al Secției I civile a Tribunalului Brăila, începând cu 9 septembrie, tot pentru o perioadă de maximum șase luni.