Parohia „Sfântul proroc Ilie” din localitatea Cristești, județul Botoșani, a rămas vacantă după ce Pr. Daniel-Constantin Țăranu, fostul paroh, a preluat funcția de preot paroh la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani, în urma unui examen.
Teologul Sebastian Lucian Grădinariu a absolvit Facultatea de Teologie „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu și a continuat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași. De asemenea, el a activat ca voluntar la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași.
CITEȘTE ȘI: "O nouă alertă meteo: Cod galben de ploi la Botoșani!"
În data de 22 septembrie 2024, părintele Sebastian s-a căsătorit cu Paula Grădinariu, nașii de cununie fiind Pr. Nicolae-Cristian și presbitera Ana-Maria Cărăușu de la Parohia Stăuceni.
Tânăr și plin de râvnă sfântă, părintele Sebastian a primit harul și chemarea preoției în cadrul acestei parohii, fiind încredințat de ierarh și de soborul preoțesc că va continua să promoveze credința și să mențină aprinsă flacăra iubirii de Dumnezeu.
Părintele Sebastian a acceptat cu emoție chemarea la slujire jertfelnică și la zidire sufletească. El este acum chemat să pună piatră peste piatră în inimile credincioșilor din Parohia „Sfântul Ilie” Cristești, care sunt dornici de hrană duhovnicească. Alături de tânărul preot se află preoteasa sa, Paula, o persoană prietenoasă și cu o inimă bună, care va contribui, cu siguranță, la succesul părintele Sebastian.
„Despărțire și continuitate în misiunea preoțească. Cu mult drag m-am alăturat astăzi membrilor comunității din Cristești, la instalarea noului preot paroh, părintele Sebastian Lucian Grădinariu. A fost o mare bucurie să mă reîntâlnesc cu oameni dragi sufletului meu și familiei mele, din fosta parohie „Sf. Ilie” Cristești. Mă leagă amintiri și emoții, gânduri și planuri din trecut și viitor legate de această comunitate. Deși simt tristețe că mă despart de o comunitate cu oameni frumoși și inimoși, simt și bucuria pentru viitorul ce ne așteaptă, cu noi provocări. Cer lui Dumnezeu să-i dăruiască părintelui paroh sănătate de fier, răbdare, dragoste, râvnă și realizări mărețe. O pastorație lungă și folositoare!”, a declarat Pr. Daniel-Constantin Țăranu, fostul paroh.