Autoritățile din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca investighează cazul unui cetățean moldovean în vârstă de 32 de ani, care a fost prins cu un permis de conducere fals.
Incidentul a avut loc pe 23 august, în jurul orei 01:45, când bărbatul s-a prezentat ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Polonia. La controlul de frontieră, polițiștii au descoperit un permis de conducere cu sigiliile autorităților din Republica Moldova, care conținea fotografia și datele de identificare ale acestuia.
Verificările ulterioare au arătat că documentul nu respecta cerințele legale de autenticitate, fiind astfel clasificat ca fals. De asemenea, s-a constatat că pe numele moldoveanului nu exista un permis de conducere emis de autoritățile din R. Moldova.
Bărbatul a declarat că a achiziționat permisul în anul 2020, prin intermediul unor cunoscuți, plătind suma de 750 de euro, fără a urma cursuri de pregătire sau a susține examenul necesar. El a afirmat că nu știa că permisul era fals.
Investigația continuă, iar polițiștii de frontieră analizează circumstanțele cazului pentru a lua măsurile legale corespunzătoare.









