În fiecare an, la trecerea dintre ani, tradiția urăturii reînvie emoții profunde, aducând în prim-plan dorul de casă și amintirile copilăriei. Aceste obiceiuri devin, astfel, mai mult decât simple ritualuri, reprezentând legături nevăzute către familie și valorile fundamentale ale comunității.
Persoanele aflate în detentie găsesc în păstrarea acestor tradiții o sursă de bucurie și speranță. Aceste ritualuri sunt o confirmare a faptului că rădăcinile culturale rămân intacte și că identitatea personală nu se estompează.
Reprezentanții Penitenciarului Botoșani transmit un mesaj de susținere: „La început de An Nou, ne îndreptăm gândurile către fiecare dintre dumneavoastră, cei care ne sunteți aproape. Vă dorim sănătate, liniște în suflet și încredere în viitor! Fie ca anul ce vine să aducă lumină în case, pace în inimi și credința că fiecare zi poate fi un nou început!”








