În data de 5 iunie a.c., în cadrul unei misiuni specifice desfășurate în colaborare cu reprezentanți ai AJVPS Botoșani, polițiștii de frontieră botoșăneni din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au identificat, pe lacul de acumulare Bucecea, șapte plase de pescuit, având o lungime totală de 450 de metri.
Polițiștii au procedat la îndepărtarea plaselelor de pescuit din apă, acestea fiind ridicate în vederea cercetărilor. În acest context, a fost întocmită o lucrare penală pentru infracțiunile de pescuit prin orice metode a reproducătorilor în perioada de prohibiție, precum și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală, și deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament.
CITEȘTE ȘI: "LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (358)"
În aceeași zi, în jurul orei 17.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut au observat două plase de pescuit amplasate în râul Prut.
Aceste plase au fost îndepărtate, iar cercetările continuă în baza aceleași lucrări penale menționate anterior.
Pe 6 iunie a.c., polițiștii de frontieră au descoperit, pe luciul de apă al râului Prut, o plasă de pescuit de 40 de metri. Aceasta a fost, de asemenea, ridicată în vederea cercetărilor.
În noaptea de 7/8 iunie a.c., aceleași forțe au descoperit trei plase de pescuit, având o lungime totală de 150 de metri, pe râul Prut. Aceste plase au fost îndepărtate, continuându-se procedurile legale în cadrul aceleași lucrări penale.
În plus, în cadrul misiunii, un cetățean român a fost sancționat contravențional cu o amendă de 6000 lei pentru pescuit în perioada de prohibiție.