Un incendiu a izbucnit luni seară într-o locuință din localitatea Cristești, iar alarmarea autorităților a fost efectuată de către vecini.
Pompierii de la Detașamentul Botoșani, împreună cu echipele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești, au intervenit prompt, mobilizând trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Pompierii voluntari au fost primii care au ajuns la fața locului.
La sosire, aceștia au constatat că flăcările cuprinseseră bunurile din două camere, precum și acoperișul locuinței.
Intervenția rapidă a echipelor a reușit să limiteze extinderea incendiului la alte două camere ale casei.
În urma incidentului, mama proprietarului a suferit un atac de panică, necesitând îngrijiri medicale la fața locului.
Se suspectează că incendiul ar fi fost cauzat de un scurtcircuit.









