În noaptea dintre 12 și 13 iunie 1941, a avut loc un val masiv de deportări staliniste în Basarabia și Nordul Bucovinei, acțiune care a vizat în special intelectualii și persoanele de frunte ale comunității. Istoricii susțin că scopul acestor deportări era de a distruge „coloana vertebrală a poporului”, pentru a facilita acceptarea colectivizării și exproprierilor.
Deportările au fost executate de echipe formate din militari și lucrători ai NKVD, care băteau la ușile locuințelor în miez de noapte, surprinzând familiile. Într-un interval de timp foarte scurt, oamenii erau obligați să se pregătească pentru a fi luați. Cei mai afectați au fost intelectualii și cei cu statut social ridicat, care erau separați de familiile lor și duși în lagăre de muncă forțată, în timp ce ceilalți membri ai familiilor erau deportați în Siberia sau Kazahstan.
Deportările se realizau cu vagoane de vite, iar pentru orașe precum Chișinău și Cernăuți au fost alocate un număr considerabil de vagoane, respectiv 1315 pentru Chișinău și 340 pentru Cernăuți.
Un exemplu emblematic este cazul Anitei Nandriș Cudla, care, împreună cu cei trei copii ai săi, a fost deportată în Siberia. Această experiență traumatizantă a fost descrisă de Anita în autobiografia sa „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”, unde detaliază suferințele și greutățile întâmpinate. Născută în 1904 în Bucovina, Anita a fost luată de acasă într-o noapte de 13 iunie, alături de alți peste șase sute de consăteni.
În decursul celor douăzeci de ani petrecuți în exil, Anita a demonstrat o putere de sacrificiu remarcabilă, având grijă de copiii săi în condiții extrem de dificile. Revenind acasă în 1959, ea a început să scrie despre experiențele sale, iar cartea sa a fost distinsă cu premii, fiind recunoscută ca o mărturie valoroasă a suferințelor românilor din perioada respectivă.
Anita Nandriș Cudla rămâne o figură simbolică a rezistenței și sacrificiului matern, iar povestea sa este o dovadă a curajului și credinței în fața adversității.
