Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist au trăit în Persia în timpul domniei regelui Sapor al II-lea, între anii 309 și 379, perioadă marcată de persecuții împotriva creștinilor.
În acea vreme, printre cei care slujeau la curtea regală se aflau și creștini, iar dintre aceștia, Achindin, Pigasie și Anempodist erau bine cunoscuți și respectați, având o credință puternică. Aceștia au fost denunțați ca fiind creștini și ca aducând pe alții la credința în Hristos. În timpul unei rugăciuni, au fost capturați de păgâni, legați și duși înaintea regelui Sapor.
Mărturisindu-și credința cu mult curaj, au suferit torturi severe, inclusiv bătăi cu toiege și arderea pe coaste cu făclii aprinse. Deși au fost supuși unor încercări cumplite, aceștia au rămas nevătămați, demonstrând astfel puterea divină, reușind să dărâme un idol important al perșilor prin rugăciunea lor.
Ulterior, au fost aruncați în mare după ce au fost infiltrați în găleți cu smoală și plumb topit, dar au supraviețuit și au adus la credință alți curteni, inclusiv pe Aftonie și Elpidifor, ultimul fiind un consilier de seamă al regelui. Aceștia, lăudându-L pe Dumnezeu, au fost decapitați, alături de încă 7000 de oameni, inclusiv mama regelui.
Achindin, Pigasie și Anempodist au fost aruncați într-o groapă plină cu fiare sălbatice, dar și acestea s-au ferit de ei. Văzând imposibilitatea de a-i întoarce de la credința lor, păgânii i-au închis într-un cuptor aprins. Astfel, sfinții au primit în cele din urmă cununa muceniciei din mâinile Mântuitorului Iisus Hristos.
