Începând cu 1 iulie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița va suspenda vizitele pacienților din cauza lucrărilor de reabilitare care se vor desfășura la casa scărilor, principalul punct de acces către etajele superioare.
Conform unui comunicat oficial al spitalului, accesul la etajele superioare va fi permis exclusiv prin intermediul liftului. Aceste lucrări se vor extinde și asupra casei scărilor, astfel că lifturile vor fi utilizate prioritar pentru transportul pacienților, personalului medical și materialelor sanitare.
Reprezentanții spitalului au subliniat că, pentru a evita aglomerarea lifturilor și a asigura o funcționare eficientă a activității medicale, programul de vizite va fi suspendat pe toată durata lucrărilor. Vizitele vor fi permise doar în cazuri excepționale, în special pentru pacienții în stare critică, și doar cu aprobarea medicului curant, a medicului de gardă sau a șefului de secție.