O zicală românească bine cunoscută sugerează că, indiferent de experiențele anterioare ale unei persoane, acestea rămân în trecut și este esențial să ne adaptăm la o viață normală. Această expresie este similară cu cea care subliniază că, oricât de mult am fi avansat în carieră, la un moment dat, trebuie să găsim o modalitate decentă de a renunța la pozițiile de putere.
Este important să ne amintim de cei care ocupă funcții pentru perioade îndelungate, nu prin alegeri democratice, ci prin numiri de către superiori. Aceștia ar trebui să fie conștienți că există alternative de viață, care nu implică privilegii precum șoferi sau secretare, și că este vital să lase loc pentru noi generații cu idei proaspete și energii inovatoare.
Atunci când observăm aceleași fețe care se agățăm de funcții, adesea fără a aduce contribuții semnificative, ne vine să le reamintim acest proverb. Poate că o astfel de reflecție le va da de gândit și îi va ajuta să realizeze că există și alte căi de a trăi.
În scrierile sale, Tacitus, istoric roman, a menționat un tiran care, la un moment dat, a decis să renunțe la putere, lăsând pe alții să instaleze o formă de republică. Totuși, el a fost repede umilit și, de atunci, niciun tiran nu a mai renunțat la dictatură din frica de a fi disprețuit.
Așadar, teama de a fi respinși și subordonarea față de superiori îi determină pe mulți să rămână în funcții pentru toată viața, ceea ce este un regret comun pentru societate.
