Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost găsit decedat în râul Șieu, în localitatea Șieu-Odorhei. Incidentul a avut loc astăzi în apropierea unei zone frecventate de pescari, bărbatul fiind cunoscut ca un pescar pasionat.
Conform informațiilor disponibile, acesta suferea de probleme medicale și se pare că a suferit un accident. Apropiații cred că, în timp ce se afla pe albia râului, starea sa de sănătate s-a deteriorat, ceea ce l-a determinat să piardă echilibrul și să cadă în apă.
Pompierii au intervenit rapid după ce familia a alertat autoritățile, nemaigăsindu-l pe bărbat acasă. Trupul său a fost recuperat din râul unde adâncimea apei nu depășea jumătate de metru.
Se știe că bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale recente la gât și ar fi trebuit să rămână în repaus, însă dorința de a pescui l-a determinat să își încalce recomandările medicale.








