În amintirile copilăriei mele, ceea ce îmi rămâne cel mai vivid nu sunt jucăriile, ci locurile. Decebal este numele care revine constant în gândurile mele, un cartier unde am crescut și am trăit momente de neuitat. Terenul dintre blocuri era un simplu pământ denivelat, dar pentru noi, copiii, a devenit locul unde ne-am jucat, am creat amintiri și am construit o comunitate.
Un vecin, cu un spirit generos, a decis să transforme acest spațiu. Fără ceremonii sau anunțuri, a adus asfalt și borduri. A fost un gest simplu, dar care a schimbat totul. De atunci, acel teren a devenit un loc al tuturor, unde am început să ne organizăm competiții între blocuri, să desenăm cu vopsea galbenă linii de joc și să ne bucurăm de fiecare moment.
Fiecare meci era o ocazie de a crea amintiri, iar un prieten scria un ziar sportiv al cartierului, adunând rezultate și clasamente. Ne-am construit o lume proprie, plină de reguli și arbitri, toate fără intervenția adulților. Asfaltul crăpa, mingile ajungeau în feroneria vecinilor, dar acea agitație era viața care ne definea copilăria.
Pe timp de iarnă, terenul se transforma într-un patinoar perfect, unde ne adunam cu toții, iar muzica răsunând din boxele unui vecin aducea și mai mulți oameni laolaltă. Aici, jocurile nu aveau limite. Însă, cu trecerea timpului, vocile au început să dispară. Copiii au crescut și au plecat, iar terenul a rămas, mai obosit, dar la fel de prezent.
Generații noi au venit, continuând tradiția, dar realitatea s-a schimbat. Terenul a fost înconjurat cu un gard și a primit o destinație fixă, transformându-se într-un loc de baschet. Aceasta a dus la dispariția jocurilor spontane și la apariția unor reguli stricte. Spațiul public s-a transformat într-un bun privat, unde intrarea este reglementată.
În prezent, când mă uit la acest teren, simt o tristețe profundă. A fost cândva un loc liber, plin de viață, acum restricționat, unde copiii nu mai pot să se joace liber. Adevărata tristețe vine din faptul că acest spațiu a fost îngrădit, iar amintirile noastre se pierd în spatele unui gard. Este un semn al vremurilor moderne, unde nevoia de ordine și reguli a înlocuit libertatea de a crea.
În final, sper ca generațiile viitoare să își reamintească importanța acestui loc și să întrebe dacă este cu adevărat necesar să schimbăm ceva, sau dacă este mai bine să lăsăm locul să rămână așa cum a fost, un spațiu al copilăriei unde jocurile pot continua fără interdicții.
