Prefectul Stelian Dolha a continuat tradiția de a premia bistrițenii care au avut realizări notabile, în cadrul ultimei ședințe a Colegiului Prefectural pe care a condus-o. În această ocazie, au fost acordate diplome și trofee trei personalități locale: un elev talentat, un antreprenor din domeniul instalațiilor și un erou Invictus.
Victor Vasinca, elev în clasa a VII-a la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, a impresionat prin realizările sale la competiții muzicale, inclusiv obținerea unei medalii de aur la orgă. De asemenea, a excelat la olimpiadele de Limba și literatura română, precum și de Limba maternă. Victor a subliniat importanța susținerii comunității, menționând sprijinul primit de la Biserica Evanghelică, unde a avut ocazia să performeze.
George Brănișteanu, antreprenorul care a realizat instalațiile Spitalului Județean, a avut un parcurs profesional impresionant, începând ca ajutor de instalator și ajungând să conducă propria firmă, GB Instaplan. Brănișteanu a evidențiat dificultățile întâmpinate în atragerea tinerilor în domeniul instalațiilor și a propus înființarea unei clase de instalații la Liceul „Grigore Moisil” din Bistrița, pentru a răspunde nevoii de specialiști în acest sector.
Dragoș Tudor, militar în rezervă și campion la tir cu arcul, a fost de asemenea premiat. Tudor, care a intrat în programul Invictus, a câștigat medalii de aur la competiții, inclusiv la Cupa Federației Române, alături de alți colegi din armată. El a subliniat importanța sportului în procesul de recuperare și integrare.









