Lucrări complexe în Bistrița: circulația închisă și apa sistată pe mai multe străzi

Lucrări complexe în Bistrița: circulația închisă și apa sistată pe mai multe străzi

Aquabis informează cetățenii din Bistrița că pe 23 august 2025, între orele 08:00 și 17:00, se vor desfășura lucrări de remediere a unei avarii pe rețeaua de apă. Aceste lucrări sunt considerate a fi de mare complexitate.

UPDATE: În data de 22 august 2025, apa va fi sistată parțial pe Bulevardul Republicii și pe strada Lalelelor, în intervalul 09:50 – 14:00.

Întrucât desfășurarea lucrărilor necesită închiderea circulației rutiere, Aquabis a solicitat avizarea din partea Serviciului Rutier al I.P.J Bistrița-Năsăud. Astfel, circulația va fi restricționată pe Bulevardul Republicii, pe sensul de ieșire din oraș, de la intersecția cu strada Mihai Eminescu până la intersecția cu strada Gării, precum și pe strada Gării, între intersecția cu strada Împăratul Traian și Bulevardul Republicii.

Compania își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate participanților la trafic și le mulțumește pentru înțelegere și cooperare.

Etichete: apă sistată Aquabis Bistrița circulație închisă lucrări
Autor: Radulescu Mihai