Conform declarațiilor lui Mihai Bălan, reprezentant al ONG-ului „Meteo.BN”, luna iunie 2025 riscă să se transforme în cea mai secetoasă lună din ultimii 15 ani.
„Este o situație excepțională pentru orașul Bistrița și împrejurimi, unde se preconizează că luna iunie va înregistra cele mai scăzute precipitații din ultimii 15 ani”, a subliniat Bălan.
De la începutul lunii, au fost înregistrate doar 3 litri pe metru pătrat, provenind din două ploi sporadice, iar prognozele nu sugerează alte precipitații până la finalul lunii.
Se așteaptă o creștere a temperaturilor începând cu zilele următoare.
„Dacă luna se va încheia cu acești 3 litri, va deveni cea mai secetoasă lună înregistrată în ultimii 5 ani de observații private și în ultimii 15 ani, conform datelor furnizate de stația ANM”, a adăugat Mihai Bălan.