Primarul Gabriel Lazany a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că începând de marți, 10 iunie, va începe eliberarea buletinelor electronice și la Bistrița.
„O veste bună! Începând de marți, se va începe emiterea noilor cărți de identitate. Echipamentele au sosit, au fost instalate, iar până marți ne vom afla în etapa de teste tehnologice. De marți, vor fi disponibile programările. Ca un element de noutate, spre deosebire de vechile cărți de identitate, noile cărți de identitate pot fi emise începând cu vârsta de 0 ani, ceea ce înseamnă că pot fi solicitate și pentru copii. În zona de liberă circulație, copiii vor putea călători folosind cartea de identitate, fără a mai fi necesar pașaportul.
Procedura pentru obținerea cărții de identitate este foarte simplă. Utilizatorii trebuie să acceseze pagina de internet, să efectueze o programare, însă este important de menționat că acea programare trebuie confirmată. Astfel, persoana care face programarea va primi un mesaj, iar în cazul în care nu confirmă, programarea se va anula”, a explicat primarul Bistriței.
Programările se pot face pe site-ul https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=BN, iar în cazul în care nu este confirmată în maximum 30 de minute, programarea nu va fi validă.
Prima carte electronică de identitate este gratuită, cu excepția cazurilor în care este solicitată pentru minorii cu vârsta de până la 14 ani, când se va percepe o taxă de 65 lei.
Formatul vechi al cărții de identitate va continua să fie emis. Programările pentru acest tip de act de identitate, precum și pentru cărțile provizorii de identitate și pentru vizele de reședință, se vor face, ca și până acum, pe pagina de internet a Primăriei municipiului Bistrița.