Strada Gheorghe Șincai din Bistrița, cunoscută anterior sub numele de Strada Spitalului, a găzduit în jurul anului 1295 primul spital al orașului. Acesta a fost unul dintre puținele spitale din Transilvania, conform declarațiilor Corneliei Vlașin, directoarea Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud.
În perioada în care Bistrița era o cetate, la capătul acestei străzi se afla o poartă impunătoare prin care se intra în oraș, situată aproape de Poșta Veche.
Spitalul a fost înființat de Ordinul călugărilor ospitalieri pe amplasamentul actualei biserici romano-catolice, fiind al doilea lăcaș spitalicesc din Transilvania, după cel din Sibiu.
Deși nu era un spital în sensul modern al cuvântului, instituția oferea îngrijire atât bolnavilor, cât și celor nevoiași. Acest lucru a condus la denumirea străzii ca Strada Spitalului, cunoscută și sub denumirea de SpitalGasse de către sașii locali.
Funcționând până în 1519, spitalul a fost desființat odată cu reforma Ordinului Ospitalierilor. Ulterior, în 1717, imobilul și terenurile aferente au fost achiziționate de Ordinul Piariștilor, care a înființat aici un liceu dedicat educației copiilor săraci, indiferent de etnie sau religie.
Școala piaristă din Bistrița a avut o contribuție semnificativă în formarea culturii române din Transilvania, având printre elevii săi personalități importante, precum Gheorghe Șincai, un proeminent istoric și militant pentru drepturile românilor.
Gheorghe Șincai a fost un susținător al curentului latinist și a jucat un rol esențial în dezvoltarea gramaticii limbii române. Liceul Piariștilor a funcționat până în 1879, având un impact considerabil asupra comunității.
În aprilie 1758, un incendiu devastator a distrus multe clădiri de pe Strada Spitalului, inclusiv capela Ordinului Piariștilor. Ulterior, s-a decis construirea unei biserici pe locul fostei capele, într-o perioadă în care orașele din Transilvania se aflau în plină Contrareformă.
Conform unei inscripții de pe fațada clădirii, biserica a fost construită între 1781 și 1787.
