Biserica de la Coroana reprezintă cea mai veche clădire documentată din Bistrița, având o istorie ce datează din anul 1268. Această construcție a devenit un simbol al orașului de-a lungul timpului.
Potrivit Corneliei Vlașin, directoarea Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, inițial în această zonă exista o mănăstire a minoriților, care a fost înființată în 1268. Ordinul Minoriților, creat de Sfântul Francisc de Assisi, își propunea să fie un exemplu de umilință și slujire, având ca deviză „Pace și bine”.
Spiritualitatea acestui ordin accentuează iubirea față de întreaga creație, smerenia și ajutorul oferit celor nevoiași. De-a lungul secolelor, numeroase documente și elemente arhitecturale din perioada fondării au fost păstrate, unele dintre acestea aflându-se în arhivele din Cluj.
Actuala clădire a fost finalizată în 1498, păstrând multe dintre trăsăturile originale ale mănăstirii. Ordinul a fost desființat în 1519, iar după retragerea călugărilor în 1541, biserica a fost folosită ca hambar și pivniță pentru vinuri.
Până în anul 1700, clădirile mănăstirii s-au deteriorat considerabil. În secolul XIX, Vaticanul a decis să vândă imobilul, care a fost achiziționat de românii greco-catolici între 1894 și 1895, provocând un scandal între comunitățile română și săsească din Bistrița.
Greco-catolicii au inaugurat astfel primul lăcaș de cult din interiorul cetății, utilizându-l până în 1948, când regimul comunist a interzis această confesiune. Alte monumente istorice din acea perioadă nu au supraviețuit, iar o mănăstire a călugărilor dominicani a fost ridicată în aceleași vremuri, dar a lăsat în urma sa doar câteva anexe.
