Pe dealul Grădinuță, un loc plin de amintiri din copilărie, se află un simbol al satului Nepos. Literele mari ce formează numele localității nu sunt doar un simplu decor, ci reprezintă o poveste de prietenie și implicare comunitară.
Inițiativa a fost lansată în 2021, când Paul Someșan și viceprimarul din Feldru, Ionuț Sălvan, au înființat Asociația „Neposenii Uniți”. Cei doi, prieteni din copilărie, au dorit să aducă o contribuție pozitivă comunității lor, chiar și în opoziție fiind.
„Acesta este dealul copilăriei noastre. Ne-am dorit să scoatem Neposul din anonimat și să realizăm ceva vizibil pentru oameni,” a declarat Paul.
Proiectul literelor a fost un parcurs de opt luni, început cu o testare a reacției localnicilor prin ridicarea unei singure litere. Reacțiile pozitive au condus la strângerea a aproximativ 9.000 de lei din donații, suficiente pentru a realiza întregul nume al localității.
Literele au fost confecționate de tatăl lui Paul, iar voluntarii au ajutat la montarea acestora pe deal. „A început de la o literă și am ajuns la numele localității prin sprijin comunitar,” a mai spus el.
Unul dintre cele mai mari provocări a fost iluminarea literelor pe timp de noapte. După multe căutări, Paul a implementat un sistem cu panouri solare, care funcționează eficient pe timpul verii, dar are limitări iarna din cauza lipsei de soare.
Asociația a devenit un motor pentru coeziunea locală, organizând evenimente precum Târgul de Crăciun, care reunește întreaga comunitate. „Preparăm 1.000 de sarmale și oferim cadouri copiilor, iar banii strânși sprijină cazurile sociale,” adaugă Paul.
În plus, asociația a organizat și proiecții de film pentru copii la Căminul Cultural, unde au fost oferite gratuit popcorn și sucuri.









