Iubitorii muzicii clasice sunt invitați duminică, 19 iulie, la un concert special ce va avea loc la Biserica Evanghelică din Bistrița, începând cu ora 18:00.
Evenimentul va fi susținut de Noémi Domokos la orgă și soprana Edith Borsos. Deși intrarea este gratuită, participanții pot contribui cu donații la ieșire pentru a sprijini activitățile culturale ale bisericii.
Programul serii va include lucrări de renumiți compozitori precum J. S. Bach, Georg Philipp Telemann, Gabriel Fauré, Georges Bizet, Franz Liszt, G. F. Händel, Joseph Haydn și Gordon Young.
Edith Borsos, o soprană talentată din Târgu Mureș, este absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și s-a perfecționat la Studioul de Operă din Budapesta. A câștigat premii importante în competiții internaționale, fiind apreciată pentru stilul său expresiv și rafinat.
Noémi Domokos, la rândul său, are o carieră artistică și didactică remarcabilă. Absolventă a aceleași academii, a studiat cu renumita organistă Ursula Philippi și activează ca organistă în biserici evanghelice din Germania, fiind implicată și în concerte de muzică istorică.
Reprezentanții Parohiei Evanghelice C.A. Bistrița subliniază că acest concert va oferi o seară deosebită, în care sunetele impunătoare ale orgii se vor îmbina armonios cu frumusețea vocii de soprană, într-unul dintre cele mai importante spații culturale ale orașului.









