Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost informați, în după-amiaza zilei de 7 iunie, în jurul orei 18:40, că un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cepari, aflat sub supraveghere electronică, s-a îndepărtat de la domiciliu.
Forțele de ordine s-au deplasat imediat la locuința acestuia și, în scurt timp, l-au identificat în apropierea unei stații de autobuz din Cepari.
Bărbatul a fost readus în arest la domiciliu, iar instanța a fost notificată cu privire la încălcarea măsurii de supraveghere.
„În cazul acestui bărbat a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, cu obligația purtării permanente a unui dispozitiv de supraveghere electronică, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie”, a declarat IPJ BN.
În acest context, a fost deschis un dosar de cercetare penală, având în vedere tentativa de evadare.