Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a anunțat acordarea burselor de excelență și burse de merit pentru anul universitar 2025-2026, conform Hotărârii nr. 145/2023.
Bursele de excelență sunt destinate studenților din județ, admiși în anul I, care au obținut rezultate remarcabile în timpul liceului, precum medalii sau premii la olimpiade internaționale recunoscute de Ministerul Educației. De asemenea, se vor oferi două burse de merit studenților cu performanțe școlare deosebite.
Informațiile detaliate despre condițiile de acordare și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul oficial al Consiliului Județean, în secțiunea dedicată burselor.
Dosarele pot fi depuse la registratura consiliului până pe 3 octombrie 2025, ora 16:00. Contactați doamna Câmpan Aurora-Anca pentru mai multe detalii.
Președinte: Emil Radu Moldovan