Pe 16 iulie, orașul Bistrița marchează 761 de ani de la prima sa mențiune într-un document, datat în 1264, când Papa Urban al IV-lea a folosit termenul "Bistriche". Aceasta este considerată prima atestare scrisă a localității.
În 1241, Bistrița este menționată ca "oppidum Nosa" în documentele mănăstirii Echternach, fiind una dintre așezările afectate de invazia mongolă.
Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud subliniază semnificația acestei zile, când Papa a recunoscut existența Bistriței. Documentul papal include detalii despre conflictele de proprietate dintre nobili și regi.
În istoria sa, Bistrița a fost locuită de diverse grupuri, cum ar fi flamanzi, valoni și saxoni, care au contribuit la dezvoltarea sa economică și socială. După invazia mongolă, orașul a reușit să se refacă rapid și a obținut un statut privilegiat.
Între 1325 și 1329, regele Carol Robert a reformulat structura administrativă a orașului, transformând comitatele în scaune, oferind astfel mai multe drepturi sașilor. Bistrița a fost declarată oraș liber regal, având dreptul de a se apăra și de a menține o armată proprie.
În 1330, regina Elisabeta le-a oferit bistrițenilor dreptul de a fi judecați de un jude ales de ei, întărind autonomia locală. Altele privilegii au fost adăugate de regele Sigismund în 1366, care le-a permis bistrițenilor să-și aleagă conducătorii.
Fortificațiile orașului au fost extinse după 1349, iar în 1438 regina Elisabeta a cerut reparații ale zidurilor, subliniind importanța lor defensivă. Bistrița a devenit un centru comercial major, facilitând relațiile comerciale între Transilvania și Moldova.
În 1352, regele Ludovic de Anjou a permis organizarea unui târg important în Bistrița, iar orașul a obținut un blazon care simboliza statutul său special. În 1465, regele Matei Corvin a autorizat bistrițenii să construiască noi fortificații, consolidând astfel apărarea orașului.
