Atenție locuitori: întreruperea apei potabile în mai multe localități

Aquabis anunță întreruperi ale furnizării apei potabile în Feldru, Beclenuț și Coldău pe 19 iunie 2025.

Atenție locuitori: întreruperea apei potabile în mai multe localități
Foto: R9 Media Photo Collective

Aquabis a anunțat că, în data de 19 iunie 2025, va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Feldru, între orele 10:00 și 16:00 (estimativ), pentru a remedia o avarie pe rețeaua de distribuție.

De asemenea, între orele 13:00 și 16:00 (estimativ), apa va fi sistată și în localitățile Beclenuț (doar pe partea stângă către Dej) și Coldău.

Reprezentanții Aquabis au asigurat că o echipă de intervenție lucrează pentru a relua cât mai repede furnizarea apei. Întrucât avariile pe rețeaua publică pot apărea fără preaviz, anunțurile privind întreruperile pot fi emise după ce alimentarea a fost deja oprită.

După finalizarea lucrărilor, este posibil ca apa să aibă o turbiditate crescută, motiv pentru care se recomandă lăsarea apei să curgă câteva minute înainte de consum.

Aquabis își cere scuze pentru inconvenientele cauzate și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere. Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon 0263.213.117 și 0372.742.478.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026