Așteptându-mi binele, zilele mi s-au scurs – afirmă românul, care, de-a lungul istoriei, a fost pus în situația de a aștepta prea mult timp pentru a-și vedea scopurile împlinite.
În cultura noastră, ceea ce îți propui la 20 de ani ajungi să realizezi cam pe la 40 – dacă mai ai încă speranțe. La 40 de ani, începem să realizăm o parte din visuri, iar la 60, oamenii se cam culcă pe-o ureche, așteptând cu nerăbdare să vadă ce urmează.
Numai un popor cu așteptări rare împlinite ar fi putut genera această zicală rimată: „Așteptându-mi binele, zilele mi s-au scurs…”
În prezent, este evident că avem mai mult bine decât oricând. Dacă ne plimbăm prin sate și pe câmpuri, observăm că s-a realizat un bine care așteaptă să devină și mai bun.
Însă, dintr-un paradox, începem să ne întoarcem cu spatele, căutând, parcă din plictiseală, răul.
Cu lideri confuzi, cu certuri în conducerea țării, cu vânzoleală și zăpăceală, ne dăm seama că principalul dușman al binele mult așteptat nu au fost întotdeauna alții, ci mai degrabă noi înșine.
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea / Badea Gavrilă Scridon din Feldru
