Aquabis: întrerupere a apei potabile pe str. Șt. O. Iosif din Bistrița și în localitățile Șanț și Valea Mare

Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile pe str. Șt. O. Iosif din Bistrița și în localitățile Șanț și Valea Mare, în perioada 10-12 iunie 2025, pentru lucrări de întreținere. Apa va fi hiperclorinată și nu va fi potabilă în această perioadă.

Aquabis: întrerupere a apei potabile pe str. Șt. O. Iosif din Bistrița și în localitățile Șanț și Valea Mare
Foto: R9 Media Photo Collective

Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile astăzi, de la ora 09:00 până la ora 14:00 (estimat), pe strada Ștefan Octavian Iosif și străzile adiacente din Bistrița. Această măsură este necesară pentru remedierea unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei.

În perioada marți, 10 iunie, miercuri, 11 iunie și joi, 12 iunie 2025, Aquabis va întrerupe furnizarea apei în localitățile Șanț și Valea Mare. Aceasta este o măsură esențială pentru realizarea acțiunilor de spălare și dezinfecție a rețelelor de aducțiune și distribuție, precum și a rezervoarelor de stocare a apei.

„În această perioadă, apa furnizată până la golirea rezervoarelor va fi hiperclorinată, prin urmare NU va fi potabilă. Furnizarea apei va fi reluată în data de 12 iunie 2025, în jurul orei 18:00”, a declarat Aquabis.

Consumatorii din aceste localități sunt rugați să stocheze necesarul minim de apă pentru a acoperi nevoile de consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării apei potabile.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea de depreciere a parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Din acest motiv, înainte de consum, este recomandat să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.

AQUABIS își cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat în acest interval.

Pentru informații suplimentare, sunați la dispecerat la numerele: 0263/21.31.17 și 0372/74.24.78.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026