Un accident rutier s-a produs pe drumul care leagă Bistrița – Bârgăului de Colibița, unde o mașină a căzut într-o râpă. Incidentul a avut loc în această dimineață, iar echipele de intervenție au fost rapid mobilizate.
La fața locului, s-au deplasat pompierii, un echipaj de descarcerare, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, precum și echipaje de prim ajutor SMURD și SAJ. Din informațiile preliminare, cinci persoane se aflau în vehiculul implicat în accident.
Dintre acestea, două au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița. Este vorba despre o femeie care a suferit un traumatism cranian minor și un bărbat cu o contuzie la un membru inferior. Ceilalți pasageri au refuzat să fie transportați la spital.