Un accident rutier s-a produs în această dimineață între localitățile Telciu și Fiad, implicând un autoturism care s-a răsturnat.
În urma incidentului, două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital. Din fericire, ambele victime au reușit să iasă din vehicul și erau conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de intervenție.
La fața locului au intervenit echipe de pompieri și unități medicale, care le-au acordat îngrijiri de urgență. Potrivit declarațiilor ISU BN, victimele au suferit traumatisme craniene și contuzii și vor fi evaluate suplimentar la CPU Năsăud.









