Pregătirile pentru Waves Festival sunt în plină desfășurare, eveniment ce va avea loc la Ștrandul cu valuri din Băile 1 Mai între 4 și 6 iulie. Festivalul promite o experiență memorabilă pe cele patru scene, cu artiști români și internaționali, zone tematice, o roată panoramică, activități pentru copii, un food court extins și baruri tematice. Se estimează că aproximativ 15.000 de participanți vor lua parte la acest festival.
Programul pe zile
Vineri: Main Stage - DJ Shumy, Michelle, Crimson, Sami G, M.G.L., The Urs, Alex UNC, Vladimir, Dirty Nano, Burak Yeter (17:00-03:00); My Retro Stage - Adrianno, L.A., Dylma & Pappa M (21:00-05:00); Sunrise Stage - Cervinski, Cata, Shumy, Bigda, Peter Makto (17:00-03:00); NOX - Adrian Eftimie (ora 03:00).
Sâmbătă: Main Stage - Silent Path, Rava, John Trend, Paraziții, Manuel Riva, Speak, Willy William (17:00-03:00); My Retro Stage - Adrianno, Akcent, Dylma&Pappa M (21:00-05:00); Sunrise Stage - Rivera, Tonia, Radio Hype, Colombo&Bergh.C, Gabriel M (17:00-05:00); NOX - Andre Rizo (ora 03:00).
Duminică: Main Stage - Radio Hype, Ian, Zdob și Zdub, Goldcher, Meduza, Closing Ceremony, Pascal Junior (17:00-01:00); My Retro Stage - Breathe, Dony, Dylma&Pappa M (21:00-05:00); Sunrise Stage - Dede, Slazar, Victor Biliac, Bai, Bai&Shumy (17:00-05:00); NOX - Vladimir (ora 01:30).
Transport și acces
OTL va asigura transportul participanților cu un program special. Curse vor circula din 30 în 30 de minute pe rutele Oradea - Băile 1 Mai și Băile Felix - Băile 1 Mai, extinse până la ora 03:00. În apropierea festivalului se va amenaja o zonă dedicată pentru serviciile de transport precum Bolt și Uber.
Sistem de plată
Accesul în interiorul festivalului se va face exclusiv prin brățara Waves, care poate fi încărcată la punctele de top-up. Participanții vor primi brățări la intrare, care trebuie purtate pe toată durata festivalului și sunt valabile doar pentru persoana care le poartă.
Accesul minorilor
Minorii sub 10 ani au acces gratuit, dar trebuie însoțiți de un adult cu bilet valid. Cei sub 14 ani pot participa doar cu un părinte sau tutore, iar tinerii între 15 și 17 ani vor avea nevoie de o declarație din partea părinților pentru acces.
Obiecte interzise
Organizatorii interzic intrarea cu droguri, mâncare și băuturi din exterior, obiecte din sticlă, arme, animale, biciclete, trotinete, umbrele, instrumente muzicale și multe altele, pentru a asigura un mediu sigur și plăcut pentru toți participanții.