La așezământul monahal din Roșia, programul liturgic va debuta la ora 10:00 cu prima Sfântă Liturghie, urmată de Taina Sfântului Maslu, care va începe la ora 14:00. Slujbele vor fi oficiate de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Oradiei, alături de un sobor de ieromonahi și preoți de mir.
Așezământul are hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfinții Cuvioși Dimitrie cel Nou, Sofronie Athonitul și Paisie Aghioritul”. În anul 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, au început lucrările pentru o nouă biserică de lemn, finalizate recent. Piatra de temelie a fost sfințită pe 18 octombrie 2025 de către Arhimandritul Mihail Tărău, în prezența obștii monahale și a numeroșilor credincioși.
Săvârșirea primei Sfinte Liturghii și a Tainei Sfântului Maslu în noua biserică de lemn reprezintă un moment special de rugăciune și binecuvântare pentru toți cei care au contribuit la edificarea acestui sfânt locaș.
Se dorește ca așezământul monahal din Roșia să continue să sporească în activitatea sa duhovnicească, aducând slavă Preasfintei Treimi.








