Un incident grav a avut loc în jurul orei 12:25 pe un traseu turistic din Vadu Crișului, când un copil de 8 ani a căzut într-o râpă de aproximativ 15 metri. Se pare că minorul a alunecat de pe poteca de vizitare, ajungând pe versantul abrupt al râpei.
În urma apelului la numărul de urgență 112, au fost mobilizate echipele de salvare, inclusiv pompierii de la Stația Aleșd, un echipaj Salvamont – Salvaspeo Bihor, precum și echipaje de la SMURD Oradea și Serviciul de Ambulanță Județean.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent-colonel Camelia Roșca, a precizat că paramedicii au coborât în râpă pentru a-i acorda îngrijirile necesare copilului. Acesta a fost evacuat în siguranță și predat echipajului de terapie intensivă mobilă, care l-a transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Conform dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD, copilul a suferit un traumatism cranian și mai multe escoriații, fiind internat la chirurgie maxilofacială pentru tratament adecvat.









