Medicina din Bihor este în doliu după dispariția doctoriței Mihaela Cristiana Coroi, care s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe cauzate de o boală oncologică avansată.
Colegiul Medicilor Bihor a exprimat condoleanțe familiei, subliniind impactul pe care l-a avut doctorița asupra comunității și dedicarea sa față de pacienți.
Născută pe 25 decembrie 1955 în Pitești, Mihaela Coroi a absolvit Institutul de Medicină și Farmacie București în 1982. A devenit medic primar oftalmolog în 1999, obținând titlul de doctor în medicină în 2003 și devenind conferențiar universitar în 2008.
A fost medic șef al secției de oftalmologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, contribuind la formarea studenților și rezidenților în domeniul oftalmologiei. De asemenea, a fost activă în promovarea sănătății ochilor, organizând anual campanii de screening pentru glaucom.
Președinta Colegiului Medicilor Bihor, conf. univ. dr. Carmen Pantiș, a adus un omagiu doctoriței Coroi, evidențiind devotamentul și realizările sale în domeniu. "Drum lin spre stele! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!" a spus Pantiș.








