Peste 130 de organizații internaționale s-au unit pentru a solicita autorităților din Oradea să aprobe desfășurarea marșului Oradea Pride. Această cerere vine în urma notificării legale depuse de ARK Oradea, organizatorii evenimentului, care au propus mai mult de 100 de trasee alternative pentru marș.
Printre semnatarii apelului se numără organizații renumite, precum ILGA Europe, European Pride Organisers Association (EPOA), și alte grupuri civice din România. Aceștia subliniază că, după patru ani consecutivi în care marșurile Pride nu au primit aprobat, este evident că problema nu mai ține de dificultăți administrative, ci de o încălcare a drepturilor fundamentale.
În scrisoarea deschisă adresată Primăriei Oradea, reprezentanții ARK Oradea atrag atenția asupra riscurilor pe care le implică această atitudine a autorităților, care ar putea transforma Oradea într-unul dintre puținele orașe din Uniunea Europeană unde se împiedică în mod constant organizarea unui astfel de eveniment.
Apelul subliniază importanța respectării drepturilor tuturor cetățenilor și solicită autorităților să permită desfășurarea marșului într-un cadru care să asigure exercitarea efectivă a acestor drepturi. Organizatorii afirmă că marșul nu este îndreptat împotriva nimănui și cer aplicarea acelorași reguli care permit organizarea altor adunări publice în oraș.









