Pompierii din Bihor au efectuat o intervenție de salvare luni seară, după ce au fost alertați că un câine a rămas prins într-un canal lăsat descoperit în localitatea Chistag, parte a comunei Aștileu.
Acțiunea a fost inițiată în jurul orei 19.25, la solicitarea cetățenilor prin intermediul numărului de urgență 112. Un echipaj de la Stația de Pompieri Aleșd a ajuns rapid la fața locului, unde au constatat situația delicată în care se afla animalul.
Folosind echipamente specializate, pompierii au reușit să scoată câinele în siguranță, iar acesta a fost predat proprietarului său, care a sosit în timp util la locul salvării.









