Lucrările de modernizare a Liceului „Constantin Brâncuși” din Oradea sunt în plină desfășurare, iar autoritățile estimează finalizarea acestora până la sfârșitul lunii august. Proiectul este susținut financiar prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Corpul principal al liceului, unde se desfășoară actual cursurile, a ajuns la o finalizare de aproximativ 90%. Lucrările actuale se concentrează pe sala de sport, ateliere și cantină. În ceea ce privește exteriorul, acoperișul a fost complet înlocuit cu unul din țiglă ceramică, panourile fotovoltaice au fost instalate, iar fațadele au fost termoizolate cu vată bazaltică. Tencuiala decorativă este aplicată în proporție de 85%.
Feroneria exterioară a fost înlocuită cu tâmplărie din aluminiu prevăzută cu geam tripan, iar clădirea beneficiază de un nou sistem de gestionare a apelor pluviale. La interior, s-au instalat sisteme de încălzire în pardoseală, iar finisajele includ pardoseli din PVC și tapet aplicat pe pereți până la o înălțime de 1,20 metri. Scările interioare au fost refăcute cu granit, iar instituția este dotată cu tehnologii moderne de supraveghere video și sisteme de ventilație și alarmare în caz de incendiu. Grupurile sanitare au fost complet renovate.
De asemenea, modernizările continuă și la corpul C2, destinat internatului, unde lucrările sunt aproape finalizate la ultimul etaj, iar la celelalte niveluri progresează. Această clădire beneficiază, de asemenea, de un acoperiș nou din țiglă ceramică și termoizolație din vată bazaltică.
Investiția este realizată de societatea Madlev Cons SRL, iar valoarea totală a contractului se ridică la 32.718.538,34 lei, fără TVA. Liceul „Constantin Brâncuși” are o tradiție de peste 60 de ani, fiind înființat inițial ca „Liceul Industrial de Construcții Civile” în anul 1962. Din 2019, școala funcționează sub actuala denumire.









