Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” a demarat, începând de miercuri, montarea gratuită a 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon în gospodăriile persoanelor vulnerabile din diverse localități rurale din Bihor.
Această inițiativă face parte din campania națională „Detector pentru viață”, care debutează în județul Bihor. Campania este realizată în colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, beneficiind de sprijinul companiilor E.ON și Delgaz Grid, care au donat echipamentele necesare.
Dintre cele 500 de aparate, 375 sunt detectoare de fum, iar 125 sunt detectoare de monoxid de carbon. Acestea vor fi instalate de către pompierii bihoreni în locuințele persoanelor identificate ca fiind expuse riscurilor de incendiu sau intoxicație, inclusiv vârstnici cu resurse financiare limitate, familii monoparentale și persoane cu dizabilități sau afecțiuni grave.
„Prin acest demers, ne propunem să instalăm sisteme de avertizare timpurie în locuințele din mai multe localități bihorene, sporind astfel protecția cetățenilor”, se menționează în comunicatul ISU Crișana.
Campania se desfășoară în comunele Ceica, Hidișelu de Sus, Lăzăreni, Nojorid, Oșorhei, Popești, Tăuteu, Șimian, Ciumeghiu, Holod, Tinca, Dobrești, Bratca, Tileagd și Șinteu.
În județul Bihor, în anul 2024 s-au înregistrat peste 600 de incendii, dintre care 457 au avut loc la proprietăți individuale, iar 60% dintre acestea s-au petrecut în mediul rural. Cele mai frecvente cauze au fost instalațiile electrice defecte și coșurile de fum necurățate.
Detectoarele instalate funcționează autonom și emit semnale sonore puternice în caz de pericol, oferind astfel un răgaz esențial pentru evacuare sau intervenție rapidă.
„Ne dorim ca această acțiune să reducă riscurile și să aducă un plus de siguranță familiilor din mediul rural. Prevenirea este cea mai eficientă formă de protecție, iar fiecare secundă contează când vine vorba de siguranță!”, au subliniat pompierii bihoreni.