Investiție semnificativă în infrastructura de apă și canalizare din Borod

Peste 10 milioane de lei au fost investite în extinderea rețelelor de apă și canalizare din comuna Borod.

Investiție semnificativă în infrastructura de apă și canalizare din Borod
Foto: Pexels / Marcin Jozwiak

O investiție de peste 10 milioane de lei a fost realizată în comuna Borod, finanțată prin PNDL II. Proiectul a avut ca obiectiv extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în diverse localități ale comunei.

Lucrările au fost efectuate în mai multe zone, inclusiv în satul Șerani, pe Valea Borodului, pe Țarină, și în alte cătune precum Căbești și La Șefu Martin Vasile. Primarul Sorin Petru Sârca a subliniat importanța acestei investiții pentru siguranta alimentării cu apă, având în vedere că aceasta reprezintă și o a doua sursă de alimentare pentru comunitate.

Printre realizările proiectului se numără construirea unei noi gospodării de apă la Valea Ferchii, dotată cu trei puțuri, un rezervor de 150 mc și o stație de clorinare. Gospodăria de apă existentă din Valea Borodului a fost integrată în noul sistem, având și ea un rezervor de 150 mc și stație de clorinare. La Cetea s-au amenajat alte două puțuri.

Rețeaua de distribuție a fost extinsă cu aproximativ 16 kilometri de conducte din polietilenă de înaltă densitate, iar pentru funcționarea eficientă a sistemului s-au construit trei stații de repompare în diverse zone ale comunei.

Proiectul a inclus și două stații de pompare pentru apele uzate menajere, una dintre ele fiind situată în Valea Borodului, unde a fost realizată și subtraversarea unui curs de apă. Administrația locală va depune documentațiile necesare pentru obținerea autorizațiilor de funcționare după recepția lucrărilor.

După primirea autorizațiilor, în trimestrul IV al acestui an, vor începe lucrările de branșare pentru persoanele fizice și juridice aflate pe traseele realizate prin noua investiție.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026