Un incendiu a izbucnit miercuri, în jurul orei 13, într-o locuință din comuna Tăuteu, județul Bihor. Flăcările au afectat atât o cameră, cât și acoperișul imobilului, dar, din fericire, nu s-au raportat victime.
Pentru a stinge incendiul, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Marghita, care au intervenit cu două autospeciale, una dotată cu apă și spumă, iar cealaltă de tip ABROLL. De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tăuteu a fost alertat pentru a sprijini intervenția.
„Incendiul a fost localizat, iar pompierii lucrează la stingerea focarelor”, a declarat lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, în jurul orei 13:30.
Conform informațiilor locale, casa afectată se află în apropierea dispensarului din comună și are o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Până la acest moment, cauza incendiului și valoarea pagubelor nu au fost stabilite.









