Ilie Bolojan ar putea onora cu prezența sa Zilele Orașului Oradea

Premierul Ilie Bolojan ar putea participa la festivitățile organizate cu ocazia Zilei Orașului Oradea.

Ilie Bolojan ar putea onora cu prezența sa Zilele Orașului Oradea
Foto: Pexels / Ioan-Dan Plesa

Premierul Ilie Bolojan este așteptat să participe la evenimentele organizate de Primăria Oradea cu ocazia Zilei Orașului, deși informația nu a fost confirmată oficial din cauza incertitudinilor politice legate de formarea noului Guvern.

Festivitățile vor începe la ora 11:30, în Sala „Traian Moșoiu” din Primărie, cu o ședință festivă a Consiliului Local. Evenimentul va debuta cu intonarea Imnului Național al României, urmată de alocuțiuni din partea primarului Florin Birta și a unui invitat special.

La ora 12:15, oficialitățile și invitații se vor îndrepta către Piața Unirii pentru ceremonia principală. Între 12:30 și 13:30, în zona statuii Regelui Ferdinand I, va avea loc o ceremonie militară și religioasă, care va începe cu intonarea Imnului Național și va include oficierea unui Te Deum. Vor fi rostite alocuțiuni referitoare la semnificația zilei de 12 octombrie, iar apoi se vor depune coroane, jerbe și flori. Ceremonia se va încheia cu defilarea detașamentului de onoare, acompaniată de muzica militară.

De la ora 13:30, detașamentul de onoare și oficialitățile se vor îndrepta către Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, pe un traseu bine stabilit. Ceremonia de la muzeu, programată între orele 13:40 și 13:55, va include depunerea de coroane și jerbe de flori.

Ultimul moment al festivităților va avea loc la statuia lui Aurel Lazăr, situată pe strada Aurel Lazăr nr. 1, la ora 13:55, unde va avea loc o alocuțiune, urmată de depunerea de flori și de defilarea detașamentului, în acordurile muzicii militare.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026