Controale severe pe DN1: Poliția din Bihor aplică zeci de sancțiuni în doar câteva ore

Poliția bihoreană a aplicat 108 sancțiuni pe DN1 în patru ore, majoritatea pentru viteză. Elicopterul MAI a survolat zona.

Controale severe pe DN1: Poliția din Bihor aplică zeci de sancțiuni în doar câteva ore
Foto: Pexels / ICHI HAND

Poliția din Bihor a desfășurat marți o amplă acțiune de control pe DN1, în cadrul căreia au fost aplicate 108 sancțiuni în doar patru ore. Cele mai multe amenzi au fost pentru depășirea limitei de viteză, iar pe parcursul acțiunii a fost observat și un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care survola zona.

În intervalul orar 11:00 - 15:00, polițiștii au folosit șapte radare și au stabilit filtre de control pe DN1, acoperind un tronson mai lung printr-un sistem de tip „releu”. Potrivit agentului șef Alin Laza, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, din totalul sancțiunilor, 93 au fost pentru viteză, 11 pentru nepurtarea centurii de siguranță și patru pentru depășiri neregulamentare. Suma totală a amenzilor a fost de 30.896 lei.

În cadrul acțiunii, șase șoferi au rămas fără permis, iar cinci mașini au avut certificatele de înmatriculare retrase. Polițiștii au efectuat și 106 teste pentru consum de alcool sau droguri.

Obiectivul acestor controale a fost îmbunătățirea siguranței rutiere pe DN1, cu scopul de a reduce accidentele cauzate de viteza excesivă sau alte comportamente periculoase ale șoferilor. Acțiunile au vizat și abaterile comise de pietoni și bicicliști, cum ar fi traversările neregulamentare.

În jurul prânzului, un elicopter al MAI a fost observat în zona Biharia, iar pe rețelele sociale au apărut imagini din diferite locații, inclusiv de pe DN1. Cu toate acestea, Poliția nu a confirmat că acest elicopter a fost implicat în supravegherea traficului pentru sancționarea vitezomanilor.

Acțiuni similare au fost desfășurate și în alte județe prin care trece DN1.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026