Concertul „Dancing Queen” aduce ritmurile ABBA la Oradea

Concertul „Dancing Queen” aduce ritmurile ABBA la Oradea

Formația ABBA Real Tribute Band din Serbia va susține un concert special la Oradea, dedicat fanilor muzicii disco din anii '70. Evenimentul, intitulat „Dancing Queen”, va avea loc pe scena Live @ Bers Nova, sâmbătă, 2 august, începând cu ora 20:00, în Parcul Industrial Borș, nr 1J.

Trupa, înființată în noiembrie 2007 în Zrenjanin, Serbia, este formată din muzicieni talentați care își propun să readucă în atenția publicului hiturile celebre ale formației suedeze ABBA. Cu interpretări autentice, costume strălucitoare și coregrafii elaborate, ABBA Real Tribute Band va recrea atmosfera vibrantă a concertelor originale. Printre piesele care vor fi interpretate se numără „Waterloo”, „Chiquitita”, „Dancing Queen”, „Mamma Mia” și „S.O.S.”.

Organizatorii promit o seară plină de distracție, cu DJ-i care vor anima atmosfera înainte și după concert, aducând cele mai bune hituri disco și retro-dance. Evenimentul va include un decor disco, cu lumini strălucitoare și multe surprize pentru participanți. Dress code-ul recomandat include paiete, ochelari funky și pantaloni evazați. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma ambilet.ro sau la intrarea evenimentului.

Etichete: ABBA Chiquitita concert Dancing Queen Mamma Mia muzică disco Oradea tribute band Waterloo Zrenjanin
Autor: Radulescu Mihai