Conform prognozelor meteorologice, în perioada 30 iulie, ora 10:00 – 31 iulie, ora 10:00, județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare vor resimți caniculă intensă, cu disconfort termic semnificativ. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși 80 de unități, iar temperaturile maxime vor varia între 33 și 37 de grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind așteptate în Câmpia de Vest.
Noaptea, pe arii restrânse, se vor înregistra temperaturi tropicale, cu minime în jur de 20 de grade.
În intervalul 30 iulie, ora 10:00 – 3 august, se va menține o informare de caniculă și disconfort termic, în special în regiunile vestice și sud-vestice, unde ITU va continua să atingă pragul critic.
Canicula va afecta Banatul, Crișana și, local, Oltenia, iar spre sfârșitul săptămânii, se vor simți efectele acesteia și în Maramureș, majoritatea Transilvaniei și pe arii restrânse în celelalte zone de câmpie. Temperaturile maxime vor atinge valori de 33-37 de grade, iar în Câmpia de Vest, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, se estimează valori record de 38-39 de grade Celsius.
De asemenea, în vestul și sud-vestul țării, nopțile se vor transforma în tropicale, cu minime de aproximativ 20 de grade, cele mai ridicate valori fiind înregistrate în Dealurile de Vest, unde se așteaptă temperaturi între 22 și 24 de grade.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a avertizat că valul de căldură va continua și în săptămâna următoare (3 – 9 august), intensificându-se, ceea ce va conduce la condiții de disconfort termic pe arii extinse.









