Un accident rutier s-a produs în Oradea în jurul orei 10:30, la intersecția străzilor Apateului și Nojoridului, implicând două autoturisme.
Conform declarațiilor oferite de lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, în cele două vehicule se aflau trei persoane.
„Toate persoanele au fost evaluate și au primit asistență medicală la fața locului, iar două dintre ele au fost transportate la spital cu răni ușoare”, a precizat lt.-col. Roșca.
La intervenție au participat pompierii Detașamentului 1 Oradea, care au utilizat o autospecială, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un pompier motociclist SMURD.
Apelul la serviciul de urgență 112 a fost înregistrat la ora 10:31. Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost afectat.
„Circulația este îngreunată și este dirijată de polițiștii rutieri, care vor efectua cercetări pentru a determina cauzele și circumstanțele accidentului”, a declarat comisarul-șef de poliție Alina Fărcuța.









