Promenada Bistriței din Bacău va fi inaugurată oficial pe 8 august, iar autoritățile locale au pregătit o zi plină de activități pentru comunitate.
Primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu a detaliat programul evenimentelor ce vor avea loc pe parcursul zilei, în diverse locații ale promenadei.
Începând cu ora 08:30, sportivii de la CSM Bacău, specializați în gimnastică și judo, vor organiza demonstrații și activități sportive în zona garajului nautic de la Centrul de Cultură „George Apostu”, activitățile urmând să dureze până la ora 11:00.
De la ora 16:00, vizitatorii vor avea ocazia să participe la un tur ghidat al muzeului în aer liber, unde vor putea admira o expoziție dedicată patrimoniului cultural al Bacăului, precum și lucrările realizate de elevii Colegiului de Artă „George Apostu” în cadrul atelierelor de artă.
Pe aleea pietonală, va fi amenajată o expoziție de pictură, grafică și sculptură, cu lucrări ale elevilor și profesorilor de la Colegiul de Artă „George Apostu”.
Între orele 17:00 și 21:00, atmosfera va fi animată de recitaluri de muzică jazz și muzică de cameră, inclusiv o demonstrație de armonii la handpan, iar DJ Zvan va întreține publicul cu muzică variată.
Primarul a menționat că al doilea tronson al promenadei va rămâne disponibil pentru plimbări și biciclete. Evenimentul este realizat în colaborare cu Centrul de Cultură „George Apostu”, Colegiul de Artă „George Apostu” și Clubul Sportiv Municipal Bacău.
„Ne vedem pe promenadă!” a încheiat primarul Stanciu-Viziteu.









