Tragedie în Munții Făgăraș: un turist polonez și-a pierdut viața în urma unei căderi fatale

Un turist polonez a murit după o cădere de 160 de metri în Munții Făgăraș, intervenția salvatorilor fiind îngreunată de condiții meteo dificile.

Tragedie în Munții Făgăraș: un turist polonez și-a pierdut viața în urma unei căderi fatale
Foto: Pexels / Roman Apaza

O intervenție dramatică a salvamontiștilor din Argeș a avut loc sâmbătă seara, în Munții Făgăraș, după ce un turist a căzut din zona Vârfului Mircii, situat la o altitudine de aproximativ 2.470 de metri.

Alarma a fost dată în după-amiaza zilei de 12 septembrie, când echipele Salvamont Argeș au fost informate despre incident. Apelantul a menționat că nu mai avea vizibilitate asupra victimei.

Condțiile meteo dificile au îngreunat intervenția, iar elicopterul nu a putut decola. Echipele de salvare au fost nevoite să se deplaseze pe jos către locul accidentului, în timp ce alte echipe de suport s-au îndreptat spre masivul montan.

După câteva ore de căutări, salvatorii au găsit victima, un bărbat în vârstă de 53 de ani, cetățean polonez, care căzuse aproximativ 160 de metri. Din păcate, leziunile suferite erau incompatibile cu viața.

Acesta făcea parte dintr-un grup de 19 persoane. Din cauza terenului accidentat, a întunericului și a condițiilor meteorologice, recuperarea trupului nu a putut avea loc pe timpul nopții. Operațiunea va fi reluată în condiții mai favorabile, probabil a doua zi dimineață.

Autoritățile competente au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale acestui tragic accident.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026