Pacienții care necesită analize microbiologice înainte de a fi internați sau înainte de o intervenție chirurgicală pot acum beneficia de aceste servicii la Spitalul Orășenesc Mioveni, în regim cu plată.
Consiliul Local Mioveni a dat undă verde pentru tarifele acestor analize, care până recent erau disponibile doar pentru pacienții internați. Această decizie permite efectuarea testelor și pentru cei care urmează să fie operați în alte unități medicale.
Tarifele stabilite sunt următoarele:
- 45 de lei pentru screeningul destinat depistării Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA), rezultatul fiind disponibil în 24 de ore.
- 90 de lei pentru un screening complex care include depistarea MRSA, a bacteriilor producătoare de beta-lactamaze cu spectru extins (ESBL), a enterococilor rezistenți la vancomicină (VRE) și a enterobacteriilor rezistente la carbapeneme (CRE), cu rezultat în 48 de ore.
Reprezentanții spitalului subliniază că aceste servicii cu plată oferă pacienților un acces mai ușor la analizele necesare înainte de internare sau intervenții chirurgicale, indiferent de unitatea medicală unde acestea se vor desfășura.









