Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit o schemă complexă de fraudă fiscală în domeniul comerțului cu autoturisme second-hand, care a permis introducerea a peste 2.000 de vehicule pe piața românească.
Verificările, desfășurate în județe precum Argeș, au scos la iveală un prejudiciu estimat de peste 26 milioane de lei la bugetul general consolidat. Inspectorii au instituit măsuri asigurătorii asupra fondurilor din conturile bancare și asupra unor bunuri identificate, suma totală a măsurilor ridicându-se la 21,34 milioane de lei.
Investigația a fost realizată printr-un schimb de informații cu autoritățile fiscale din Uniunea Europeană și a inclus județele Alba, Galați, Neamț și Sibiu.
Mecanismul utilizat implica societăți comerciale de tip „missing trader” înființate în Ungaria și Slovacia, care efectuat achiziții de autoturisme în regim de scutire de TVA. Odată ce codul de TVA al unei firme era anulat, activitatea se muta la o altă societate, menținându-se astfel același circuit comercial.
Autoturismele erau vândute în România cu documente care nu reflectau realitatea tranzacțiilor, având ca scop diminuarea bazei impozabile și evitarea obligațiilor fiscale. Inspectorii au descoperit, de asemenea, emiterea de facturi fictive și utilizarea de persoane interpuse, care nu aveau cunoștință despre tranzacțiile realizate în numele lor.
În unele cazuri, valoarea trecută în documentele de înmatriculare era semnificativ mai mică decât prețul inițial, ceea ce determina o reducere artificială a bazei impozabile.
Activitatea era coordonată din România, unde persoanele implicate identificau autoturisme, foloseau codurile de TVA externe, promovau vehiculele pe platforme online și în parcuri auto, întocmind documentele necesare și încasând banii. Scopul final era crearea unei aparențe de conformitate a tranzacțiilor intracomunitare, facilitând astfel frauda TVA.
Verificările continuă pentru a determina întreaga amploare a activității ilegale, recuperarea prejudiciului și aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.









