Ieri, în timp ce mă pregăteam să scriu despre politicieni și despre starea națiunii, am realizat că, deși România va fi aceeași, este necesară o transformare după patru ani de conducere. Însă, m-am întrebat: dacă pe aleșii neamului nu îi interesează poeții, de ce ar trebui să mă preocupe eu pe ei?
Politicienii nu îmi scriu cărțile, nu le editează și nici nu le promovează. În contextul recent al creșterii TVA-ului, cărțile au devenit o marfă greu accesibilă, iar accesul autorilor la librării este adesea limitat.
Unii conducători locali au lăsat o urmă în cultura română, precum Gheorghe Năstase, asociat cu celebrele serii ale revistei „Argeș”. Cu toate acestea, mulți scriitori se confruntă cu dificultăți în a-și publica lucrările. Marin Ioniță, un autor din Pitești, a menționat cum cărțile sale, sprijinite de sponsori, au rămas nevândute.
De asemenea, cenzura a fost o problemă recurentă, iar multă vreme a fost văzută ca un obstacol în publicarea literaturii de calitate. În trecut, directorii de edituri, care erau și scriitori renumiți, aveau rolul de a decide care lucrări merită să fie publicate. Acum, însă, unele edituri par să se concentreze mai mult pe profitul financiar decât pe calitatea literară, lăsând multe lucrări necunoscute.
Ca fost consilier editorial, am observat că opiniile mele au fost adesea ignorate, iar cărți de slabă calitate au fost publicate sub sigla editurii. Mă tem că, în acest ritm, vom ajunge să vedem generații care nu mai știu să scrie de mână, limitându-se la tastarea pe dispozitive.
